Anxietatea face parte din viata fiecaruia dintre noi. La un nivel scazut, este buna, chiar necesara, actionând ca un motivator pentru actiunile noastre. La un nivel ridicat însa, anxietatea poate incapacita o persoana.

Cabinet de psihoterapie, psihoterapie, analiză tranzacţională, psihologie, psihoterapie pentru romani, Paris, anxietatePentru majoritatea oamenilor, îngrijorarea afecteaza viata de zi cu zi, fie ca impune un anumit grad de restrictii, fie ca o umbreste cu totul.

Multi oameni sufera de o forma sau alta de tulburari de anxietate, acestea incluzând: anxietatea generalizata, fobiile specifice, tulburarile obsesiv-compulsive si atacurile de panica.

Când stim ca o persoana se îngrijoreaza prea mult? Când anxietatea devine o forta constanta si dominatoare în viata acesteia.

Uneori anxietatea explodeaza într-un atac de panica, marcat de un sentiment general de teroare. O persoana cuprinsa de un atac de panica de obicei experimenteaza batai rapide de inima (palpitatii), uneori chiar durere sau greutate în piept. Respiratia devine dificila. Corpul tremura si mâinile sunt umede. Pot aparea furnicaturi în mâini si în picioare, câteodata în brate.

De asemenea simte ca-si pierde controlul asupra propriului corp. Multe din aceste persoane chiar simt ca înnebunesc. Atacurile de panica sunt asa de înspaimântatoare încât cei care trec printr-o astfel de experienta se întreaba, pe buna dreptate, daca vor supravietui episodului.

Deseori atacurile apar din senin, fara un motiv evident. Alteori apar când persoana se confrunta cu o situatie foarte stresanta. În orice caz un atac de panica dureaza doar câteva minute.

Alte forme de anxietate sunt mai putin dramatice, dar mult mai raspândite.

Pentru anumite persoane, ceilalti oameni sunt cauza anxietatii lor. Cei care sufera de anxietate sociala au sentimentul ca sunt judecati sau priviti de cei din jur, chiar daca rational ei stiu ca nu e vorba de ceva real. În formele mai usoare, anxietatea sociala poate crea o constientizare de sine extrema în prezenta celorlalti; dar în formele severe poate conduce chiar la evitarea situatiilor sociale.

O alta forma des întâlnita este tulburarea de anxietate generalizata. Cei care sufera de anxietate generalizata îsi pun foarte multe întrebari, de obicei negative si insista pe nefinalizarea unei situatii de genul "dar daca ?"; anticipeaza dezastre, se îngrijoreaza în mod excesiv în legatura cu sanatatea, banii, familia sau propria activitate. Sunt incapabili sa se relaxeze si sufera de insomnie. Grija lor este acompaniata de simptome fizice, în special tensiune musculara, crampe, dureri de cap, transpiratie, stare generala proasta; mai tot timpul sunt obositi, se concentreaza cu greutate, efortul mental îi epuizeaza si adesea sunt iritabili sau depresivi.

Anxietatea generala nu conduce de obicei la un atac de panica, dar poate fi însotita de incapacitare.

Îngrijorarea fara sfârsit seaca persoana de energie, îi distruge interesul pentru viata si determina schimbari frecvente de dispozitie.

E posibil ca unele persoane sa aiba un temperament care sa-i predispuna la anxietate.

Indiferent de modul cum se dezvolta si se manifesta anxietatea, ea poate fi controlata.

Daca anxietatea interfera cu activitatea si viata personala, daca este remarcata si este deranjanta si pentru cei din jur în ciuda încercarilor de relaxare sau de control a stresului, atunci este momentul consultarii unui specialist. Este posibil sa fie vorba de o tulburare de anxietate. Indiferent de tipul de anxietate, suportul unui psiholog este benefic pentru recâstigarea echilibrului pierdut. Tentatia de a ne rezolva singuri problemele este mare dar rezultatele sunt de multe ori sub asteptari. De cele mai multe ori nu avem cunostintele si nici obiectivitatea necesara pentru a ne autoevalua si a gasi raspunsul la problemele cu care ne confruntam, situatie în care ajutorul unui specialist cu experienta în domeniu este binevenita.
FaLang translation system by Faboba