Exista o mitologie despre infidelitate care circula în presa si chiar în literatura de specialitate, care informeaza gresit oamenii si care face situatiile chiar mai dificile decât sunt.
Unele din aceste mituri sunt urmatoarele:
1. Oricine este necredincios; este un comportament normal si de asteptat. Conform unor statistici, se considera ca jumatate din barbatii casatoriti si o treime din femeile casatorite au fost necredinciosi cel putin o data. Este un procent destul de mare. Totusi, cei mai multi oameni sunt credinciosi în majoritatea timpului. Fara presupunerea de fidelitate, intimitatea devine dificila, iar mariajul un câmp de batalie. Cei care se asteapta ca partenerul sa-i însele, au tendinta de a-i împinge sa o faca si de a face viata mizerabila pentru amândoi.
2. E bine sa ai o aventura; chiar ar putea revigora un mariaj monoton. Filosofia Playboy si Cosmopolitan încurajau infidelitatea ca un mod de a-i mentine pe barbati barbati si pe femei femei. Mai mult chiar, femeile au fost încurajate sa-si puna în practica fanteziile sexuale în numele egalitatii în drepturi. E adevarat ca daca o aventura este suficient de zgomotoasa, criza infidelitatii poate zgudui si cel mai solid mariaj. Orice criza are o functie de detonare; a arde casa din temelii poate fi un mod de a atrage atentia mai vizibil si cu circumstante mai atenuante. Oricât de utopice sunt teoriile, realitatea este ca infidelitatea, secreta sau nu, poate distruge un mariaj. Sunt putine casatorii care se termina cu divort fara ca unul din parteneri sa nu fi fost necredincios si adesea infidelitatea este tinuta în secret în timpul divortului si mult timp dupa aceea. Infidelitatea este conditia "sine qua non" a divortului.
3. Oamenii au aventuri pentru ca nu mai sunt îndragostiti de partenerul lor. La o examinare mai atenta de fapt mariajul a fost bun pâna în momentul începutului aventurii si decizia ca nu mai sunt îndragostiti de partener este doar un efort de a explica si justifica aventura. În fiecare mariaj sunt prezente numeroase sentimente, de la dorinta la dezgust, de la dragoste disperata pâna la furie homicidala. Ar fi stupid sa reduci o astfel de bogata paleta emotionala la o singura întrebare "ma iubesti sau nu?" Daca te-ai îndragostit de altcineva nu este un motiv sa-ti înseli partenerul. Daca oamenii au deficiente în capacitatea de a-si iubi partenerul, cum oare un act atât de plin de ura cum este tradarea ar putea restabili aceasta capacitate ?!
4. Oamenii au aventuri pentru ca au o sexualitate peste medie. Aventurile sunt legate de secrete. Infidelitatea nu are neaparat legatura cu sexul ci cu lipsa de onestitate. Cei mai precauti infideli pot avea întâlniri caste, dar secrete, întâlniri care nu satisfac tensiunea sexuala, dar care previn reconcilierea maritala sau intimitatea în casatorie. Aventurile implica sex de obicei, cel putin atât cât sa creeze un secret care sa pecetluiasca alianta conspirativa a aventurii si sa faca relatia tensionata, periculoasa si astfel excitanta. Multe aventuri constau în sex putin si prost si multe ore la telefon. În general cuplurile monogame au mai mult sex decât cei care fac sex la întâmplare.
5. Aventurile sunt greseala "încornoratului". Obiceiurile patriarhale presupun ca atunci când un barbat se culca cu o alta femeie, sotia acestuia are anumite deficiente estetice, sexuale sau emotionale. Ea a esuat într-un fel. Teoriile feministe sustin ca o femeie îsi înseala barbatul pentru ca acesta este un ticalos. Multi oameni cred ca aventurile sunt un raspuns normal la un mariaj imperfect si este prin definitie vina partenerului. Prietenii si rudele adesea îsi releva prejudecatile privitoare la lipsa de încredere în casatorii, monogamie, intimitate, onestitate când îl încurajeaza pe infidel sa-si învinovateasca partenerul mai degraba decât pe el însusi. Un truc de evitare a responsabilitatii personale este de a blama însasi casatoria (prea devreme, prea târziu) sau anumite caracteristici de neschimbat ale partenerului (prea batrân, prea înalt, etc). Civilizatia si casatoria cer ca oamenii sa se comporte adecvat indiferent ce simt si sa-si asume responsabilitatea pentru faptele lor.
6. Este mai bine sa pretinzi ca nu stii ce se întâmpla. Sunt persoane care evita neplacerea si prefera sa vada cum totul se prabuseste decât sa strige "foc". Mariajul adulter poate fi vindecat doar când nu mai exista secrete si infidelul nu mai trebuie sa se ascunda. Sigur ca ar fi de ajutor sa renunte si la aventura. Exista credinta ca infidelii trebuie sa-si nege la nesfârsit aventurile si sa-i dezorienteze pe "încornorati" astfel încât acestia sa se îndoiasca de sanatatea lor mentala decât de fidelitatea partenerilor. De fapt minciuna continua si negarea sunt aspectele de neiertat ale infidelitatii.
7. Dupa o aventura divortul este inevitabil. De obicei majoritatea divorturilor au loc în urma unei aventuri. Daca se apeleaza la psihoterapie, cele mai multe mariaje adultere pot fi salvate si chiar pot fi mai puternice si mai intime decât au fost înainte de criza. Destul de rar "încornoratul" recurge la divort dupa o prima aventura a partenerului. Divortul are loc pentru ca infidelul nu poate iesi la timp din aventura sau nu face fata întoarcerii în mariaj. Prognoza dupa o aventura nu este severa, iar cei care s-au ratacit nu si-au pierdut întregul credit.
De multe ori infidelitatea este doar un simptom al problemelor unui cuplu. Cei doi nu-si discuta deschis aceste probleme sau o fac ineficient, acuzându-se unul pe celalalt, fara a-si asuma partea de responsabilitate pentru ce se întâmpla între ei si pentru exprimarea propriilor nevoi în viata de cuplu.
Apelarea la serviciile unui psiholog în astfel de situatii este adesea benefica, atât timp cât cei doi doresc sa-si reconstruiasca relatia.
FR 
RO 